Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Credincioșii și preoții din Arhiepiscopia Târgoviștei au adus ieri mulțumire lui Dumnezeu pentru împlinirea a 24 de ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala „Înălțarea Domnului” din Târgoviște, la finalul căreia au fost evidențiate cele mai importante momente ale slujirii Înaltpreasfinției Sale și au fost prezentate mesajele de felicitare din partea autorităților. Evenimentele au continuat la Reședința mitropolitană, unde corala catedralei arhiepiscopale a susținut un concert de colinde. Părintele protopop Ionel Pațanghel, de la Protopopiatul Titu, a vorbit apoi despre cele mai importante aspecte din cei 24 de ani de arhipăstorire. În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a arătat semnificația Nașterii Domnului în istoria umanității, accentuând mesajul de smerenie, de credință și de speranță al sărbătorii. La finalul evenimentului, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară, mai mulți preoți din eparhie au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești”. Arhiepiscopul Târgoviștei a primit rangul de Mitropolit onorific și Exarh patriarhal din partea Sfântului Sinod în anul 2008, pentru bogata sa activitate pastorală, culturală și de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române în relațiile internaționale.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram