Peste 430 de incendii de mirişte, vegetaţie uscată şi resturi menajere au avut loc în zona de competenţă a Inspectoratului pentru situații de urgență Giurgiu, de la începutul anului şi până în prezent. În aceste zile de cod galben de caniculă, ISU efectuează la nivelul judeţului misiuni de patrulare cu autospeciale, timp în care transmit mesaje audio de informare pentru prevenirea incendiilor. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la o mie la 2.500 lei.