De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul s-au bucurat astăzi și credincioșii din Călărași. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia din municipiu ocrotită de Înaintemergătorul Domnului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de o parte din membrii Corului „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași.