Skip to main content

Sfințire de lucrări și Liturghie arhierească la Biserica din Hălchiu

Credincioşii din localitatea brașoveană Hălchiu au trăit în această duminică momente istorice. După o periodă de lucrări ample în special la exteriorul bisericii parohiale, monument istoric cu o vechime de peste 230 de ani, a venit momentul mult așteptat. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat lucrările efectuate, Capela mortuară recent reamenajată și noul altar de vară construit într-un timp foarte scurt. Ierarhul a sfințit și piatra de temelie pentru o biserică nouă și încăpătoare ce va fi ridicată în imediata apropiere a altarului de vară. În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit un preot pe seama Schitului „Sfânta Treime” din Peștera. În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Ardealului a evidențiat principalele învățături duhovnicești care se desprind din Evanghelia acestei duminici.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.