Skip to main content

Parohia „Înălțarea Domnului” din Târgu Lăpuș a aniversat 20 de ani de la înființare

Parohia „Înălțarea Domnului” din Târgu Lăpuș a aniversat, duminica aceasta, 20 de ani de la înființare. Deși parohia numără aproape 300 de familii, sute de credincioși au venit să aducă mulțumire lui Dumnezeu pentru biserica pe care au reușit să o ridice, cu sprijinul autorităților locale, în cele două decenii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Ierarhul i-a felicitat pe credincioși și i-a acordat Părintelui protopop Florin Stan, parohul lăcașului de cult, Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt”. Meritul părintelui nu este doar acela de a fi înălțat lăcașul de cult, acesta organizând în cadrul parohiei numeroase activități dedicate tinerilor, dar și acțiuni social-filantropice. Aceeași distincție a fost oferită și generalului maior Irina Alexe, expert UE și consilier al prim-ministrului Guvernului de la Chișinău, pentru finanțarea pe care a obținut-o pentru lucrări.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.