Skip to main content

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, pomenit la Mănăstirea Negru Vodă

Biserica Ortodoxă a făcut astăzi pomenirea Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Foarte mulți credincioși și pelerini și-au îndreptat pașii către Mănăstirea Negru Vodă din orașul Câmpulung Muscel, cu ocazia hramului așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, la altarul de vară al mănăstirii. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat ajutorul permanent pe care Mănăstirea Negru Vodă l-a primit prin rugăciunile Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou. Pe tot parcursul slujbei, credincioșii s-au putut închina la racla ce adăpostește moaștele sfântului cuvios. Noua raclă raclă a fost sfințită anul trecut de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel a trecut la cele veșnice în anul 1638, după ce s-a nevoit peste 30 de ani într-o peșteră aflată pe valea Râului Dâmbovița. Moaștele sale au fost descoperite în 1944 de egumenul mănăstirii Cetățuia Negru Vodă. Proclamarea locală a canonizării Sfântului Ioanichie a avut loc în data de 26 septembrie 2009.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.