Skip to main content

37 de ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Iustin

Astăzi s-au împlinit 37 de ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Iustin, cel de-al 4-lea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. A păstorit din demnitatea de Patriarh al României timp de 9 ani și s-a remarcat în activitatea sa prin fidelitate față de învățătura Bisericii și printr-o pregătire academică solidă. Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut în data de 5 martie 1910 în Cândești, județul Argeș, a studiat la Seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel, la Strasbourg și la Facultatea de Teologie din Atena, unde a obținut doctoratul, în 1937, cu teza „Evagrie din Pont. Viața, scrierile și învățătura”. A fost profesor la facultățile de teologie ortodoxă din Varșovia, Cernăuți și București. În anul 1957 a fost ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei unde a păstorit 20 de ani, iar în 1977 a fost întronizat Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. De numele său este legată inițiera colecției „Părinți și scriitori bisericești”, proiectată în 80 de volume, tipărirea ediției sinodală a „Bibliei” din 1982 și publicarea unor manuale pentru învățământul teologic superior și pentru seminariile teologice. A trecut la Domnul în data de 31 iulie 1986.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.