Skip to main content

Evaluarea semestrială a activității membrilor permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Activitatea sectoarelor administrației eparhiale și a protopopiatelor Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în primele șase luni ale acestui an, a fost evaluată astăzi, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava. Reprezentanții sectoarelor de resort au expus rapoartele de activitate pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie. De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost prezentată și lucrarea pastoral-administrativă a Protopopiatelor Suceava I, Suceava II, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Din comisia de evaluare, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au mai făcut parte Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Damaschin Dorneanul, arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar administrativ, arhimandritul Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor, și Mihaela Cega, șef Departament Resurse umane. Administrația Eparhială și-a propus continuarea activităților misionare, educative, filantropice și culturale, precum și susținerea lucrărilor administrativ-economice, prin implicarea și cooperarea tuturor sectoarelor și protopopiatelor.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.