În cadrul proiectului „Pelerini în Cetatea Bucureștilor” a fost organizat astăzi un nou traseu pietonal. Astfel, un grup de copii aflați în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, a descoperit lăcașuri de cult importante și monumente istorice din Capitală. Acesta este al cincilea tur organizat până acum, sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Copiii au vizitat Biserica Bucur Ciobanul, Mănăstirea Radu Vodă, Catedrala Patriarhală, Palatul Patriarhiei și Centrul Vechi. Ghizii din cadrul proiectului, ce contribuie la cunoașterea și păstrarea moștenirii culturale a Bucureștilor, fac parte din grupul de voluntari „Tineri în Acțiune!”.