Skip to main content

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea” a ajuns la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou

Bucureștenii se pot închina zilele acestea, la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou, la Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”. Icoana a fost adusă în această după-amiază, de la mănăstirea vâlceană Dintr-un Lemn, cu prilejul sărbătoririi hramului lăcașului de cult. După întâmpinarea delegației, icoana a fost așezată spre închinarea pelerinilor în pridvorul bisericii, alături de moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. În continuare a fost oficiată slujba Prohodului Maicii Domnului. Mâine de la ora 8:30, va fi săvârșit Acatistul Adormirii Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie, iar seara, de la 17:30, va fi oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni. În ziua hramului, miercuri, de la ora 8:00, credincioșii sunt invitați să participe la slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de la ora 9:30. Credincioșii și pelerinii se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea” până în seara zilei de miercuri.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!

Un comentariu

Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.