Skip to main content

A început ITO 2023. Peste 3500 de tineri, uniți de aceeași credință

A început cea de-a șaptea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2023. Deschiderea oficială a avut loc în seara aceasta în Parcul Rozelor din Timișoara, în prezența a peste 3500 de tineri. Evenimentul de anul acesta, organizat în jurul cuvintelor Mântuitorului „Voi sunteți prietenii Mei”, este un prilej de a celebra comuniunea, regăsirea, explorarea și, mai ales, credința care unește, lucru demonstrat de prezența delegațiilor tuturor centrelor eparhiale din Patriarhia Romană, din țară și străinătate, dar și prin prezența delegațiilor a 10 Biserici Ortodoxe Surori. Ceremonia de deschidere s-a desfășurat în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane și a numeroși ierarhi ortodocși, precum și a autorităților de stat, centrale și locale. Cuvântul de bun venit a fost adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Apoi, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a oficiat o slujbă de Te-Deum.
A urmat prezentarea delegațiilor participante la ITO din eparhiile Patriarhiei Române, precum și cele din cadrul Bisericilor Ortodoxe Surori.
După prezentarea delegațiilor, a urmat cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Adresandu-se tinerilor, Întâistatatorul Bisericii noastre a subliniat faptul că „prietenul credincios este o comoară” și a evidențiat că doar „cei care se tem de Dumnezeu sunt capabili de prietenie adevărată”.
„Perspectiva prieteniei cu Hristos nu este doar pentru lumea aceasta, ci pentru veșnicie”, a mai afirmat Patriarhul României.
Printre instituțiile care au susținut organizarea evenimentului de la Timișoara s-a numărat și Secretariatul de Stat pentru Culte. Prezent la eveniment, secretarul de stat Ciprian Olinici, a vorbit despre bucuria de a fi martor al acestei atmosfere încărcate de frumos și de entuziasm.
Pentru încântarea tinerilor prezenți, organizatorii au pregătit în continuarea ceremoniei de deschidere un program artistic. Au susținut momente muzicale arhimandritul Nikodimos Kabarnos, Corul Solaris, Corala Contrast, Fanfara Societății „Mihai Eminescu” din Serbia și Corul Operei Naționale din Timișoara, iar Florin Simendroni a recitat o poezie în grai bănățean. Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, ediția 2023, se desfășoară la Timișoara pana duminica, 3 septembrie.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.