Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
„Semnificația cuvântului «daruri de veghe» are legătură cu așteptarea și pregătirea de care vorbim. De obicei darurile care se fac se consumă, sau după un timp se învechesc. Darurile de veghe sunt acele cadouri pe care încerc să le fac și care să dureze, care să-i însoțească pe cititori de-a lungul timpului. Prin veghe mă gândesc la acea curățenie sufletească pe care trebuie să o facem în noi. Curățenia se face în casă, dar se face și în casa sufletului unde Îl vom primi pe Micul Prunc. Această curățenie trebuie să ne transforme inima într-o iesle. Putem să ne întrebăm, cum e curat într-o iesle? În primul rând este vorba de locul cel mai smerit și cel mai umil în care Iisus se putea naște. Este polul zero al adevăratei smerenii pe care trebuie să o atingem. Paradoxal, în acel loc al sufletului care se dezbară de tot orgoliul și de toate mărunțișurile care îl țin bruiat în această lume, acolo facem curat, introducem simplitatea primordială în care Maica Domnului poate să fie găzduită de noi, Iosif și Micul Prunc Care se naște. Pentru mine, acest moment al Nașterii Domnului în sufletul fiecăruia este un moment și de taină, și de veghe, pentru că Domnul nu Se naște dacă nu este vegheat.” Monica Pillat, scriitoare
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram