România a câștigat în luna martie la Washington, procesul în dosarul Roșia Montană, în care Gabriel Resources – firma canadiană care dorea exploatarea aurului din zonă cerea statului român despăgubiri pentru că acesta din urmă ar fi acționat concertat împotriva investiției. Tribunalul de arbitraj de la Washington a publicat recent motivarea deciziei în care se se spune că „Nu este o speță în care statul român a abuzat de puterile sale suverane pentru a profita din eforturile și capitalul investitorilor privați în detrimentul acestora și nici nu a intervenit pentru a transfera un proiect lucrativ de la un investitor privat la altul”. De asemenea, includerea Roșiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO nu a dus la blocarea proiectului, ci faptul că firma canadiană Gabriel Resources nu a reușit să obțină documentele legale necesare – în special Acordul de Mediu, și alte documente, precum autorizația de construire și toate descărcările arheologice.
Decizia definitivă și executorie a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale a venit după aproape 9 ani de procese.
Țara noastră a fost reprezentată în acest proces de o Casa de avocatură românească și una elvețiană. Lidera echipei de avocați care a câștigat pentru România este prof. univ. Crenguța Leaua, o avocată cu o carieră excepțională, specializată în arbitraj internațional.
#roșiamontană #crenguțaleaua #oameniitimpului
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram