Două cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu au susținut, astăzi, examenul de titularizare în cariera didactică, pentru posturile vacante de conferențiar. În prima parte, protosinghelul lector Vasile Bîrzu a prezentat câteva coordonate ale cercetărilor efectuate până în prezent, așezate sub genericul: „Isihasmul – sinteză a efortului etic-ascetic în liturghia lăuntrică și în tradiția filocalic-palamită”. În cea de-a doua parte, candidata lector Alina Pătru a prezentat ultimele cercetări efectuate în domeniul „Istoria și filosofia religiilor; Transformări ale religiosului și ale înțelegerii acestuia în orizontul cultural al modernității”. În urma prezentării și a dezbaterilor, membrii comisiei au evidențiat relevanța temelor abordate pentru cercetarea teologică, caracterul academic, interdisciplinar, spiritul irenic și critic, precum și precizia arătată de candidați. La final, membrii comisiei i-au felicitat pe cei doi candidați pentru punctajul maxim obținut de 100 puncte.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram