Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost sărbătorit astăzi potrivit calendarului neîndreptat. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat Sfânta Liturghie de hram la Parohia Doina din cuprinsul Protopopiatului Cahul, Republica Moldova. Slujba a fost precedată de binecuvântarea lucrărilor care au fost realizate în ultima perioadă în parohie. La final, ierarhul a săvârșit Taina Sfântului Maslu. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a prezentat viața plină de virtuți a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și a vorbit despre folosul Tainei Sfântului Maslu. Tot astăzi, ierarhul a vizitat spitalul raional din orașul Cantemir, unde a fost amenajat un loc de rugăciune, pe care l-a binecuvântat. În continuare, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu pentru cei aflați în suferință, iar la final Preasfințitul Părinte Veniamin a oferit icoane și cărți de rugăciuni pentru personalul medical și pacienți, o Biblie și mai multe icoane pentru a fi așezate în saloanele spitalului.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram