Pentru obștea mănăstirii sucevene Sihăstria Râșcăi, așezământ monahal ridicat în ultimii ani pe vechiul amplasament al Bisericii „Sfântul Ioan Bogoslovul” din ținutul Fălticenilor, ziua de astăzi a fost una istorică. Paraclisul cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița” a fost sfințit astăzi, chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului, ocrotitorul așezământului monahal. Cu acest prilej au fost aduse spre închinare, de la Mănăstirea Kato Xenia din Volos – Grecia, Brâul Maicii Domnului și un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie. De la Mănăstirea Ano-Xenia, din același oraș grecesc, Mănăstirea Sihăstria Râșcăi a primit în dar un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. Slujba de târnosire a lăcașului de cult a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu alți șapte ierarhi ai Bisericii noastre. În continuare, Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată pe un podium amenajat în apropierea lăcașului de cult, răspunsurile liturgice fiind oferite de Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul”. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a rostit cuvântul de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre viața și virtuțile celor doi mari ierarhi prăznuiți astăzi, Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca, episcopul Romanului. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic l-a hirotesit arhimandit pe părintele protosinghel David Peniuc, slujitor la noua chinovie ridicată în Poiana Sfântului Ioan. De asemenea, Părintele Arhiepiscop a oferit distincții de vrednicie binefăcătorilor Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, precum și celor care susțin activitățile din cuprinsul eparhiei. Aduse spre închinare în după amiaza zilei de 28 august, Brâul Maicii Domnului și fragmentul din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie vor rămâne în biserica așezată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu până marți, 3 septembrie.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram