Skip to main content

Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii

În inima Iașiului se află casa cu ferestrele toate luminate, în saloanele căreie își dădeau întâlnire câteva dintre personalitățile care au marcat istoria României moderne. Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Alexandru D. Xenopol, Vasile Conta, I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creangă și mulți alții. Pe atunci, această casă aparținea lui Vasile Pogor, unul dintre fondatorii celebrei Societăți Culturale Junimea, și a găzduit nenumărate ședințe junimiste.
Muzeul „Vasile Pogor” a beneficiat de lucrări de restaurare între anii 1994 și 2006, 2018 și 2021.
Muzeul „Vasile Pogor” a fost reamenajat muzeografic în jurul Societății Culturale Junimea, rezultând un spațiu prietenos și atractiv pentru cei dornici să cunoască și să simtă spiritul acelei epoci efervescente.

#MuzeulVasilePogor #CasaJunimii #TimpLiberIasi #IstoriaRomânieiModerne #ForumCultural

Filmare realizată cu sprijinul wagnerarteshop.com

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.