Skip to main content

Federația Filantropia „Ajută un bătrân să zâmbească!” și în anul 2025

Potrivit recensământului realizat în 2021 în România, numărul vârstnicilor peste 65 de ani este de 3,72 de milioane de suflete, iar îmbătrânirea accelerată a populației prognozează, până în anul 2050, un procent de persoane vârstnice de 27,7% din totalul populației. Prin activitățile, proiectele și programele organizate în sprijinul celor vulnerabili, Biserica Ortodoxă Română continuă lucrarea filantropică, vindecătoare și mântuitoare a Domnului Iisus Hristos, reafirmându-și vocația pastorală și sfințitoare. Federația Filantropia a Patriarhiei Române, derulează, încă din anul 2023, campania de strângere de fonduri „Ajută un bătrân să zâmbească”, prin care au fost ajutați peste 1700 de vârstnici aflați în nevoi. În anul 2025, Federația își propune să extindă și să diversifice acțiunile, prin continuarea campaniilor anterioare, dar și prin proiecte noi.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane