Skip to main content

Roxana Lupu – în rolul Reginei Maria

Ce înseamnă șansa vieții? Câți dintre noi putem spune că am trăit-o și ce am putut face noi pentru asta? De la distanță, pare că Dumnezeu a dat unora mai mult decât altora și poate că, din anumite puncte de vedere, așa este. Însă El ne iubește egal și ne oferă tuturor șansa muncii, stăruinței, smereniei, ori iubirii nemărginite. În fața acestor virtuți, El nu rămâne niciodată dator, iar felul în care Dumnezeu știe să pună lumina pe ele este unic și tainic. Despre actrița Roxana Lupu se poate spune că este unul dintre acei oameni aleși, care a adăugat, pe lângă ce a primit de sus, strădanie, efort, nădejde și echilibru în tot ceea ce a întreprins până azi. Acestea au dat valoare și au făcut ca lucrarea lui Dumnezeu să fie evidentă în rolul Regina Maria din filmul „Maria, Regina României”.

#RoxanaLupu, #ReginaMaria, #MariaReginaRomaniei, #actoriromani, #teatru, #film

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane