Sfânta cuvioasă Parascheva este una dintre cele mai îndrăgite sfinte la noi în țară. An de an în ziua prăznuirii sale pornesc spre Iași sute de mii de pelerini. Este expresia evlaviei și a mulțumirii pentru Sfânta Parascheva cea mult folositoare celor ce îi cer ajutorul.
Cuvioasa Parascheva a trăit în prima parte a celui de-al unsprezecelea secol. S-a născut în Epivata, astăzi Selimpașa, zonă maritimă la relativă apropiere de Constantinopol. A avut un frate numit Eftimie. Vor avea nefericirea de a rămâne orfani de mici. Au ales împreună să-și exprime dragostea de Hristos optând pentru viața și nevoința monastică. Fratele Sfintei Parascheva va fi înălțat după o perioadă la demnitatea arhieriei, ajungând episcop al Maditului.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a ales viața pusnicească, petrecând după rânduiala de veacuri a eremiților egipteni: rugăciuni îndelungate, post și priveghere. Într-una din nopțile sale de rugăciune, un înger al Domnului i-a vestit să se întoarcă în locurile natale. A mers mai întâi în pelerinaj la bisericile și mânăstirile de la Constantinopol, apoi s-a întors în Epivata, trăind în aceeași rânduială monastică. A trecut în pace la Domnul, necunoscută fiind de nimeni.
După mai multe secole, cu ocazia înmormântării unui marinar s-au aflat sfintele ei moaște, dar nu au fost scoase din pământ. S-a arătat în visul a doi credincioși, Gheorghe și Eftimia, și astfel sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate cu mare cinste în biserica Sfinților Apostoli din Epivata. În timpul lui Ioan al II-lea Asan au fost mutate la Târnovo, iar apoi, în cel de-al paisprezecelea secol la Belgrad. Cucerirea Belgradului de către Soliman Magnificul la începutul celui de-al șaisprezecelea secol a reprezentat motivul pentru care sfintele moaște au fost duse la Constantinopol în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Panmacaristos, la vremea aceea catedrală patriarhală.
În anul 1641, în timpul domnitorului Moldovei Vasile Lupu, Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei, fiind așezate în sfânta mănăstire Trei Ierarhi. De aici, cu binecuvântarea Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, au fost mutate în catedrala mitropolitană din Iași.
De atunci și până astăzi credincioșii din țara noastră și din toată lumea ortodoxă vin an de an să o cinstească pe sfânta ocrotitoare a Moldovei și a întregii noastre țări.