Ce înseamnă a avea nădejde?

După părintele Cleopa, a avea nădejde înseamnă ” așteptarea cu încredere a bunătăților făgăduite de Dumnezeu”, a avea nădejde înseamnă a avea încredere în Dumnezeu, a te încredința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Între credință, nădejde și dragoste există o legătură foarte strânsă, împreună formează o lumină, o strălucire, în parte fiecare fiind lumină. Din credință se naște nădejdea, iar nădejdea e sufletul dragostei. La temelia nădejdii stă și răbdarea. Nădejdea sporește prin rugăciune. De asemenea, cunoașterea lui Dumnezeu sporește nădejdea noastră, căci zice Psalmistul:” să nădăjduiască în Tine toți cei ce cunosc numele tău”, căci alergăm la un Dumnezeu bun, iubitor de oameni, atotputernic, atotmilostiv, nemitarnic, Dumnezeu al dreptății, plin de sfințenie și de slavă și mai presus de acestea.

Sf. Scriptură foarte ne îndeamnă și spre această virtute zicând:” nădăjduiește în El și El va împlini cererile inimii tale”; ” să se veselească toți cei ce nădăjduiesc în Tine, în veac se vor bucura”; ” iată ochii Domnului spre cei ce se teme de El și nădăjduiesc în mila Lui”.

Duhul sfânt fericește pe cei ce nădăjduiesc spre Domnul când zice:” fericiți toți cei ce nădăjduiți spre El”.
Nădejdea nu dezamăgește niciodată:” în Tine am nădăjduit și nu m am rușinat”, și Sf. Apostol Pavel zice:” nădejdea nu rușinează”.

Toate acțiunile noastre bune sunt însoțite de nădejde, după cum arată și Sf Ioan Gură de Aur: semănătorul seamănă sămânța sa cu nădejdea că va crește și va culege roade. Toate acțiunile noastre sunt animate de nădejde.

Nădejdea noastră trebuie îndreptată spre Dumnezeu:” nădăjduiește în Dumnezeu că L voi lăuda pe El, mântuirea feței mele este Dumnezeul meu” (ps). Nădejdea trebuie însoțită de fapte bune, să fie lucrătoare prin fapte altfel devine deșertăciunea minții.

Dacă ne gândim la dobândirea vieții veșnice, trebuie să ne punem nădejdea în Dumnezeu și nu în om, căci zice:” nu vă încredeți în fiii oamenilor în care nu este mântuire, ieși va duhul lor și se vor întoarce în pământ, în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor”. Nu nădăjduim în bunurile cele trecătoare:” nu nădăjduiți spre nedreptate și spre jefuire nu poftiți, bogăția de ar curge nu vă lipiți inima de ea”, să nu nădăjduim nici în puterile noastre. În toate aceste cazuri ne încredințăm mai mult zidirii care este slabă, neputincioasă și plină de deșertăciune și nu ne încredințăm Ziditorului și Dumnezeului celui atotputernic.

Sfinții lui Dumnezeu preafrumoase cuvinte au rostit despre această virtute zicând: nădejdea este odihnă în osteneli, pierzătoarea întristărilor, ușa iubirii, icoană a celor ce nu sunt de față, bogăția bogăției nearătate. Această virtute teologică se face că o însuflețită, că o mijlocitoare între noi și neapropiatul și necuprinsul Dumnezeu:” nădejdea îmbrățișează mila lui Dumnezeu”.