Născut în Alexandria, capitala Egiptului în cel de-al patrulea secol, Sfântul Isidor Pelusiotul a fost un părinte vestit al vremii sale.
A avut parte de o creștere și educație deosebită. Bun literat, la vârsta tinereții a fost filosof și profesor. Părăsind această carieră merge în pustia Egiptului să devină monah. Cunoaște și deprinde natura și asprimea viețuirii monahale în Nitria, cel mai vestit loc al nevoințelor pustnicești din acea vreme.
Postul, rugăciunea, privegherile îndelungi și meditația la cuvintele sfinte ale Scripturii devin felul său de trăire pentru întreg restul vieții. Aspru cu sine însuși, iubitor al rânduielii și al respectării canoanelor, Sfântul Isidor ne-a lăsat multe cuvinte de învățătură și întărire. „Chiar dacă este suficient de puternic să ne facă drepți, spune acesta, Dumnezeu vrea ca noi înșine să urâm păcatul și să propovăduim această ură împotriva păcatului. Sfinții ne învață acest zel și această cale a adevăratei înțelepciuni.”
Pentru viața sa înduhovnicită a fost ridicat la cinstea preoției și a slujit ca stareț mânăstirea el-Farmã din apropierea cetății Pelusium. A avut o aplecare pastorală deosebită învățându-și ucenicii și pe fiecare dintre noi iubirea virtuților în smerenie. „Dacă tocmai în cele ce tu meriți cele mai mari laude ești blamat de către cei ce văd virtuțile altora ca necazuri personale, nu te descuraja, ne învață Sfântul Isidor. Acest fapt este tocmai un mare indiciu al virtuții”
Om de o cultură filosofică și teologică deosebită, nu a fost absent din controversele legate de dreapta credință ale vremii. A trebuit să se implice pentru că, spune el, „Suntem deopotrivă vinovați și atunci când vrem să răzbunăm nedreptățile făcute împotriva noastră și atunci când nu ne opunem jignirilor aduse lui Dumnezeu. Când jignirile ne privesc pe noi ar trebui să arătăm bunătate și milă, dar ar trebui să fim fermi când cineva jignește pe Dumnezeu. Vezi ce slabi suntem. Suntem sensibili la jignirile împotriva noastră până într-acolo încât nu dorim să ne iertăm dușmanii, și suntem buni cu cei ce jignesc pe Dumnezeu.”
Așa gândind, a scris și mărturisit împotriva ereziei nestoriene.
Sfântul Isidor a fost un deosebit exeget sau tâlcuitor al cuvintelor Scripturii. Deși nu a scris comentarii propriu-zise, cele peste 2000 de epistole sau scrisori care s-au păstrat sunt pline de explicații inspirate ale cuvintelor dumnezeiești.
Ce învățăm de la Sfântul Isidor? Învățăm cum toate darurile noastre pot fi puse în slujba lui Dumnezeu, învățăm curajul mărturisirii dreptei credințe și totodată rigoarea viețuirii creștinești.