Skip to main content

Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – 24 februarie

Cel mai mare om născut din femeie, Sfântul Ioan Botezătorul, și-a pierdut viața prin tăierea capului de către regele Irod. Odorul de mare preț al sfintelor sale moaște a fost în mai multe rânduri pierdut și redescoperit. Biserica Ortodoxă dedică ziua de astăzi tocmai amintirii bucuriilor regăsirii sfintelor sale moaște.

Cunoaștem din relatările Noului Testament cum Sfântul Profet Ioan Botezătorul a fost decapitat de către Irod ca împlinire a unei nelegiuite făgăduințe. Fericitul Ieronim și istoricul bizantin Nichifor Calist ne-au lăsat în scris soarta pe care a avut-o sfântul trup al Botezătorului după moartea sa.

După ce capul lui Ioan a fost tăiat, Irodiada i-a înțepat limba cu acul său de păr. Astfel, ea a batjocorit limba care nu a pregetat să mustre cu profetic curaj nelegiuirea incestuoasă în care se afla familia regelui Irod.

Trupul lui Ioan a fost aruncat spre hrană câinilor, dar ucenicii lui Ioan l-au luat în ascuns și l-au dus în Sevasta. Sfântul cap al Botezătorului a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns al palatului. Despre aceasta știa doar regina și o apropiată a ei, Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod. Ioana este menționată în Evanghelia după Luca între femeile mironosițe. Ea a mutat capul într-un loc ascuns pe Muntele Măslinilor unde a rămas tăinuit pentru câteva sute de ani.

În timpul împăratului Constantin, Sfântul Ioan s-a arătat de mai multe ori la doi monahi care i-au descoperit cinstitul cap. De la cei doi monahi, tot prin voința Sfântului Ioan, Sfintele moaște au ajuns în casa unui olar evlavios și a surorii sale, revărsând multe binecuvântări asupra acestor binecredincioşi.

Capul Sfântului Ioan a ajuns apoi, într-un mod nefericit, în posesia unui monah arian numit Eustațiu care l-a ascuns într-o peșteră lângă Emesa. În apropierea peșterii s-a construit o mânăstire, însă monahii nu știau de faptul că moaștele Sfântului Ioan erau ascunse în apropiere.

Aflarea cinstitului cap al Botezătorului a avut loc după mulți ani, în anul 452 când arhimandritul Marcel, starețul mânăstirii și un frate Isachie au văzut în timpul rugăciunii din Biserică un foc mare la peștera apropiată.

Starețul Marcel a fost apoi trezit din somn de Sfântul Ioan și mergând a săpat în locul descoperit de acesta. Sfintele moaște au fost duse la catedrală de către episcopul Uranius al Emesei de unde au fost mutate apoi la Constantinopol.

În timpul prigoanei împotriva sfintelor icoane și a sfintelor moaște poruncite de împăratul Leon Isaurul, Sfântul Cap al Botezătorului au fost ascunse de către creștinii evlavioși în ținutul Pontului la Comani. Tot prin descoperire minunată au fost aflate aici în secolul al XI-lea și aduse înapoi de către patriarhul Ignatie al Constantinopolului.

Bucuriile acestea ale regăsirii prin arătare minunată le-a fost dedicată ziua de astăzi, zi în care Sfântul Ioan Botezătorul mijlocește deosebit pentru sufletele celor ce îl cinstesc cu evlavie.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.