Indiferent de adâncul depărtării de Dumnezeu, de patimile chinuitoare, de cultura care îl constrânge, omul are șansa de a primi darul îndreptării prin credință și pocăință. Un exemplu deosebit de grăitor al acestui fapt îl reprezintă Sfânta Cuvioasă Evdochia.
Sfânta Evdochia a trăit în perioada împăratului Traian, adică la sfârșitul primului secol și începutul celui de-al doilea. Era locuitoare a cetății Eliopolis din Fenicia Libaneză. Vestită pentru frumusețea și viața ușoară, ea dobândise astfel nenumărate bogății.
Întâmplător, aude un monah citind despre cele de pe urmă din viața omului și auzul acelor noi cuvinte și învățături i-au mișcat inima. Dispusă să cerceteze mai adânc, cere monahului Gherman pe care îl auzise și unui preot creștin din Eliopolis, să îi explice credința lor.
Cuvântul Evangheliei încolțește în inima sa și Evdochia își schimbă radical viața. A devenit creștină primind botezul de la episcopul Teodot. Atât de intensă a devenit credința și viața sa duhovnicească încât renunță cu totul la viața comodă pe care și-o permitea. A împărțit averea săracilor, a sprijinit Biserica și a eliberat toți sclavii pe care i-a deținut.
Om nou în Hristos, Evdochia se dedică vieții de rugăciune și intră într-o comunitate monastică din apropierea mânăstirii unde trăia Gherman, cel ce îi predicase întâi despre Hristos. Pentru asprimea vieții și dedicația sa este numită la scurt timp stareță.
Sfânta Evdochia a rămas în amintirea Bisericii ca o mare făcătoare de minuni, minuni care la rândul lor determinau pe mulți dintre oamenii ce o cunoșteau să vină la creștinism. În mai multe rânduri, pentru rugăciunea sa plină de credință Dumnezeu a îngăduit învierea celor adormiți. A trecut la Domnul prin moarte martirică.
Sfânta Evdochia, la fel ca Sfânta Maria Egipteanca mai târziu, reprezintă exemple ale schimbării radicale a inimii și vieții. Acest tip de exemplu ne obligă să ne întrebăm.
Ce poate determina un om care trăiește în bunăstare și în plăceri necontenite să îmbrățișeze de bunăvoie o viață austeră? Ce lipsește din acest tip de viață considerat a fi ideal atât în lumea antică, dar mai ales astăzi?
Lipsește sensul. Lipsește ținta.
Toate plăcerile și întreaga bunăstare nu pot oferi nimic mai mult decât limitele lor. Dacă tot ce înseamnă viața omului se termină odată cu epuizarea unei plăceri sa a alteia, fără nici un alt orizont, viața însăși nu are sens.
Dar dacă înțelegi cum credința în Hristos care naște din fiecare om făptură nouă, umple viața de bucurie și scop pentru că viața este veșnică, atunci exemplul Sfintei Evdochia este înțeles și vrednic de urmat.
