Credința în Domnul Iisus Hristos, dragostea față de Dumnezeu și de aproapele sunt baza prieteniei autentice, a prieteniei legate prin credință. Este ceea ce i-a ținut împreună pe sfinții martiri din Corint pe care Biserica îi prăznuiește astăzi, anume pe Sfinții Codrat, Ciprian Dionisie, Anect, Paul și Crescent.
Sfântul Codrat sau Quadratus, a rămas orfan din copilărie. A avut o copilărie cuminte și evlavioasă. Crescând, s-a dedicat studiului medicinei și, în timp, a devenit un doctor strălucit. În afara bucuriei pe care i-o aducea slujirea și tămăduirea celor bolnavi, Codrat ducea o viață de intensă rugăciune. Leagă prietenii deosebite în comunitatea creștină din care făcea parte, prietenii care vor trece dincolo de moarte.
În perioada sa, a fi creștin era un lucru primejdios. Primejdios pentru că puterea romană nu vedea cu ochi buni o religie care refuza să aducă închinare zeilor patriei și împăratului. În sensul acesta creștinismul era etichetat ca un soi nou de ateism. Dar motivul pentru care creștinii nu aduceau închinare zeilor sau împăratului nu era unul subversiv politic, ci profund religios. Numai adevăratului Dumnezeu în Treime se cuvenea închinarea și inima oamenilor. Restul era secundar.
În timpul persecuțiilor lui Deciu, care a trăit între anii 249 și 251, Sfinții Codrat, Ciprian Dionisie, Anect, Paul și Crescent au fost arestați de către Iason, prefectul Greciei. Pentru a-și salva viețile, li s-a dat opțiunea să sacrifice zeilor.
Acestor îndemnuri la apostazie sau lepădare, sfântul Codrat le-a răspuns printr-un cuvânt plin de putere și profunzime, explicând amănunțit motivele pentru care nu se cuvine oamenilor să fie idolatri și să slujească în neadevăr.
Neputând fi convinși să se lepede de Hristos, Codrat și cei cinci prieteni ai săi au fost bătuți cu vergi și condamnați la moarte prin decapitare. Înainte de aplicarea sentinței li s-a îngăduit să rostească împreună o ultimă rugăciune.
Prin rânduiala lui Dumnezeu, pe locul unde au fost martirizați și în apropierea Bisericii unde se aflau sfintele lor moaște, a apărut un izvor tămăduitor.
Peste o mie de ani mai târziu, în cel de-al XIII-lea secol, istoricul bizantin Nichifor Gregoras consemnează faptul că la acel izvor veneau încă mulțime de credincioși care prin gustarea din acea apă primeau binecuvântare și tămăduire.
Prietenia întru sfințenie. Acesta este modelul pe care Sfinții Codrat, Ciprian Dionisie, Anect, Paul și Crescent ni-l propun astăzi spre cinstire și meditație.
