Pentru răsăritul creștin sfintele icoane reprezintă o parte atât de strâns legată de etosul său încât icoana a devenit un simbol al ortodoxiei. Acest lucru a întâmpinat opoziție la un moment dat al istoriei Bisericii noastre, iar mărturia celor care au susținut ortodoxia cinstirii sfintelor icoane reprezintă o moștenire neprețuită de care ne bucurăm până astăzi.
Sfântul Gherman Patriarhul Constantinopolului este unul dintre sfinții care au avut un rol important în apărarea cinstirii icoanelor.
El s-a născut în prima jumătate a celui de-al șaptelea secol în Constantinopol într-o familie ilustră. Tatăl său, Iustinian era un descendent pe linie colaterală al împăratului Iustinian I. A fost ucis de împăratul Constantin Pogonatul. Același împărat l-a mutilat pe tânărul Gherman. Trecând peste drama aceasta din familie a ales să îmbrățișeze viața dedicată lui Dumnezeu a clerului, intrând în rândul cleor care deserveau Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol.
Sub împăratul Iustinian al II-lea, rudă cu el, Gherman a fost numit episcop al Cizicului, metropola provinciei Helespontului. Ulterior, în august 715 sub împăratul Anastasie al II-lea Gherman este numit și instalat patriarh al Constantinopolului „cu aprobarea preacinstitului cler, a senatului și a poporului binecredincios”, cum ne informează istoricul Teofan.
Patriarhatul său a avut loc în vremuri foarte dificile. Anarhie politică, invazii arabe, iar ceea ce era mai greu, diviziunea internă a Bisericii ce urma să se întâmple.
Sfântul Gherman a avut o evlavie deosebită la Maica Domnului. A susținut poporul Constantinopolului în timpul celebrului asediu arab din anul 718. Gherman și-a pus nădejdea în Maica Domnului care a izbăvit atunci cetatea. Acest asediu este evenimentul istoric care a generat introducerea în cultul nostru a Acatistului Maicii Domnului cu binecuvântarea Patriarhului Gherman.
Sfântul Gherman a fost și un strălucit teolog și între lucrările sale ne-a lăsat o frumoasă tâlcuire a Sfintei Liturghii.
Însă cel mai important rol l-a avut în apărarea sfintelor icoane care la inițiativa imperială a isaurienilor începuseră să fie distruse. Nu s-a lăsat în nici un chip înduplecat să cedeze. A spus cu tărie împăratului „Dacă eu sunt Iona, aruncați-mă în mare; însă fără un sinod ecumenic, o împărate, îmi este cu neputință să aduc schimbare credinței.” Și-a depus apoi omoforul pe altarul Sfintei Sofia și s-a retras. A murit la vârstă înaintată și a fost înmormântat în mânăstirea constantinopolitană Chora. După multă vreme sfintele sale moaște au fost mutate în Franța.
Curajul acestor sfinți, tăria lor de a mărturisi adevărul de credință stau la baza frumuseții și adevărului Ortodoxiei. De aceea Biserica an de an le cinstește memoria.
