Curăția și curajul unora dintre sfinți rămâne pildă peste veacuri. Un astfel de model de neuitat este și Sfânta fecioară Teodosia.
Mărturii despre martiriul Teodosiei aflăm de la istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea. Acesta, în lucrarea sa despre sfinții martiri din Cezareea Palestinei, relatează cum, în deja al cincilea an al persecuțiilor, chiar în Duminica Învierii, fecioara Teodosia din Tir, scrie Eusebiu, „o tânără credincioasă și plină de evlavie, care nu împlinise nici optsprezece ani, s-a apropiat de prizonierii care și ei mărturiseau împărăția lui Hristos și care stăteau înaintea scaunului de judecată. Ea voia să le arate că ia parte la durerea lor și probabil că i-a rugat să-și amintească de ea când vor ajunge înaintea Domnului.
Văzând aceasta soldații au arestat-o sub pretext că ar fi săvârșit o faptă imorală și nelegiuită și au adus-o în fața guvernatorului. Acesta, ca ieșit din fire și cu suflet furios ca de fiară, a supus-o la chinuri groaznice rupând părți din trupul său firav. Pe când încă mai răsufla, amintește Eusebiu, fața sa era strălucitoare și zâmbea. Urban, cel ce conducea torturile a poruncit să fie aruncată în mare.
Desigur o astfel de cruntă pătimire ne face să ne întrebăm, noi ceilalți creștini de-a lungul istoriei, ce nume poate genera atâta ură în semenii noștri încât să poată ucide pe cineva doar pentru că este creștin.
Motivațiile au fost diverse de-a lungul istoriei. Creștinii au fost uciși pentru că erau acuzați de ateism adică nu cinsteau zeii tradiționali ai culturii greco-romane, pentru că nu se închinau împăratului, pentru că cei dinafara Imperiului Bizantin erau bănuiți de partizanat politic, dar dincolo de toate au fost uciși pentru dragostea lor nemăsurată de Hristos.
Această dragoste ce nu era sfidată nici de durerea trupului și nici de perspectiva morții a rămas pentru necreștini o enigmă de nedezlegat.
O fecioară fragilă ca Teodosia n-a fost înfrântă de Urban și nici nu i-a fost fragilitatea trupului piedică în calea unirii sale cu Hristos Domnul.
Sfânta Teodosia este de aceea una dintre cele mai cunoscute martire fecioare, și mare mijlocitoare la Domnul pentru cei ce îi cinstesc pătimirile.