Cei care vor să se căsătorească este bine ca înainte de căsătorie să se spovedească și dacă au voie, să se împărtășească. Părintele Cleopa privește spovedania înainte de căsătorie ca pe o datorie, zicând:” sunt datori să se spovedească”. Este spre folosul primitorului; spovedania privită în ansamblu ei ca fiind o părăsire a păcatelor. Tot răul de până atunci îl lăsăm deoparte și începem o viață nouă. Dacă n ar fi așa, cine ar mai fi de acord să se căsătorească? Spovedindu ne înainte de căsătorie, avem doar de câștigat. După același Părinte Cleopa, tinerii căsătoriți, primind deodată cele 3 Sfinte Taine ( spovedania, Sf. Împărtășanie și Cununia), au obligația ca 3 zile să fie în înfrânare de la însoțire, aceasta făcându se și pentru bunul mers al căsniciei lor. Înfrânarea de la însoțirea trupească, în anumite zile și perioade este, de altfel, o caracteristică a căsătoriei, lucru pe care multă lume nu l știe sau nu l crede a fi așa.
În scumpele noastre sate, dar și la orașe, există frumosul obicei ca pe lângă iertarea ce o cer mirii de la Dumnezeu prin Spovedanie, să ceară iertare și de la părinți, nași, frați, surori, rude apropiate, chiar și de la vecini, prieteni, iertare care e însoțită și de sărutări și îmbrățișări.
Râvnitori spre toată învățătura cea bună a Bisericii ne sunt și cuvintele Sf Apostol Pavel care zice:” taina aceasta mare este, iar eu zic vouă în Hristos și în Biserică”.
Un comentariu