Sfântul Ioan Postitorul a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 582-595. Supranumele este o recunoaștere a caracterului profund ascetic al vieții sale duhovnicești.
S-a născut în Constantinopol într-o familie de bijutieri. Patriarhul Ioan al III-lea Scolasticul, văzând evlavia și natura sa împăciuitoare l-a hirotonit diacon al bisericii Aghia Sophia din Constantinopol dându-i în același timp responsabilități legate de asistența săracilor din cetate. A devenit apoi responsabil pentru mânăstirile subordonate.
Sfântul Ioan trăia o viață austeră, smerită și plină de nevoințe. Tocmai din acest motiv a fost supranumit „postitorul”.
Împăratul Tiberius al II-lea, cunoscând calitățile lui Ioan a rânduit să fie ales în anul 582 patriarh al Constantinopolului.
Sfântul Ioan a fost cel care, într-un sinod din anul 588, a hotărât ca unul dintre titlurile patriarhului constantinopolitan să fie de patriarh ecumenic, titlu purtat de patriarhii tronului ecumenic până astăzi.
De la Sfântul Ioan Postitorul ne-au rămas și câteva scrieri importante între care amintim câteva omilii, un set de sfaturi pentru monahi, însă cele mai importante lucrări ale sale se referă la instrucțiunile pentru preoții care spovedeau.
Sunt bine cunoscute așa-numitele Canoane ale Sfântului Ioan Postitorul, propriu-zis un manual de instruire a clericilor cu privire la modalitatea de a oferi sfat duhovnicesc și canoane de pocăință și îndreptare pentru diversele păcate săvârșite.
Sfaturile pe care le dă preoților sunt pline de înțelepciune privind nu doar păcatul făcut, ci mai ales dispoziția sufletească a celor ce se pocăiesc.
Am socotit că noi, scrie Sfântul Ioan, trebuie pentru cei ce cu curăţenie se pocăiesc, şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul cu aspre petreceri, şi cu mulţumire îşi schimbă viaţa împotriva răutăţii celei mai dinainte, după măsura înfrânării să cumpănim pentru dânşii şi împuţinarea timpului pocăinţei. Adică, dacă cineva ar primi a nu bea vin în zile rânduite, am judecat şi noi să-i ridicăm un an, din anii certării celei rânduite de Părinţi pentru greşeala lui. Aşişderea şi de ar jura înfrânare de carne până la un timp, alt an am socotit a-i curma. Iar dacă de brânză şi de ouă, sau de peşte, sau de untdelemn, şi aşa, pentru fiecare înfrânare din felurile cele ca acestea, un an să- i ridicăm. Aşişderea şi, de va alege cu dese plecări de genunchi a îmblânzi pe Dumnezeu, să facem asemenea. Şi mai ales de va arăta filotimie către milostenie, şi nu-şi va opri voinţa cea după putere.
Lucrarea sa a fost de o însemnătate pastorală deosebită. A ghidat de atâtea veacuri pe preoții care au ascultat mărturisirile greșelilor creștinilor și au putut astfel să găsească în opera Sfântului Ioan un dreptar și un sprijin în procesul de tămăduire.