Putem să-L vedem pe Dumnezeu?

Ca sa stim daca ce facem, sau nu facem, este bine sau rau, iar daca e bine, daca e binele maxim, optimul, trebuie sa stim voia lui Dumnezeu in fiecare moment in care avem de luat o decizie, practic tot timpul. E o relatie care trebuie cultivata si necesita multa atentie, trezvie. Trebuie sa stim, sa percepem, ca avem de luat o decizie, sa ne lepadam de sine, renuntand la impulsul si raspunsul personal obisnuit, sa asteptam sugestia lui Dumnezeu (fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu) si sa o urmam (si-l pazesc pe el). Neascultarea sau nepazirea lui, duc la pierderea legaturii, Dumnezeu ne lasa sa decidem singuri. Ascultarea si pazirea intaresc legatura si raspunsul lui Dumnezeu vine instantaneu, fara sa mai intrebam. Atunci „avem mintea lui Hristos”. Partea cu intelegerea sugestiei lui Dumnezeu e complicat de explicat, e personala, izvorata din istoria acestei relatii. De exemplu vrem sa spunem ceva si suntem intrerupti de interlocutor sau de altcineva sau altceva, atunci ceea ce voiam sa spunem nu era bun. Uneori ne vine in minte un cuvant din Biblie, sau al unui sfant, alteori auzim glasul constiintei, ori avem experienta unei situatii trecute similare, pentru care am primit adeverire ca am decis bine sau nu. Pare complicat, dar nu e. Dumnezeu nu se ascunde, se reveleaza, pe, si mai ales peste, masura cautarii noastre sincere si a hotararii de a-I urma sfatul. Daca ni se pare ca nu primim raspuns si cerem semne, inseamna ca ori le-am ignorat pe cele primite anterior, ori am gresit cu ceva si ne face bine mai multa smerenie, rugaciune si rabdare. Alteori, dupa destula invatare, incepand prudent si asteptand ulterior adeverire si feedback, (poate cuvintele si faptele au fost corecte, dar trebuie sa mai lucram la ton sau la atitudine), trebuie sa ne dovedim asemanarea luand singuri decizia corecta. Dumnezeu ne castiga bataliile, dar ca sa ne dea noua toate meritele, trebuie sa facem macar act de prezenta.