Catedrala Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației, primul lăcaș de cult din Episcopia Maramureșului și Sătmarului care l-a primit ocrotitor pe cel căruia eparhia îi datorează azi credința ortodoxă, a îmbrăcat veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire a demisolului lăcașului de cult a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Ierarhul a oferit cu acest prilej și al doilea hram, Acoperământul Maicii Domnului. Pe cât de mult și-au dorit credincioșii de aici un lăcaș de cult, pe atât de greu le-a fost să îl ridice. Construirea bisericii a început în anul 1996. Vreme de un deceniu, lucrările au fost sistate. Reluarea lor a fost încredințată, din luna iunie a acestui an, părintelui arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier social-filantropic și misionar al Episcopiei, numit administrator eparhial al Parohiei Sighet 7. În patru luni, sub îndrumarea arhitecților Dorel Cordoș și Gelu Zaharia, a fost reamenajat demisolul catedralei, au fost ridicate un altar de vară și un lumânărar, dar și un birou parohial.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram