Mănăstirea Oașa și Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, își sărbătoresc luna aceasta ocrotitorii: Sfânta și Dreapta Ana, în data de 25 iulie, și Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, în data de 27 iulie. Cele două hramuri vor fi încununate de aducerea Moaștelor Sfintei Ana, de la Bologna. Fragmente din sfintele sale moaște se păstrează în Catedrala „San Pietro”, iar până acum, racla nu a părăsit niciodată cunoscutul oraș din nordul Italiei. Programul liturgic va începe în data de 24 iulie, odată cu aducerea sfintelor moaște la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, apoi va fi săvârșită slujba de Priveghere în cinstea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. A doua zi, va fi oficiată Sfânta Liturghie de hram. În data de 26 Iulie, moaștele vor fi duse și la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia. Racla va fi dusă apoi la Mănăstirea Oașa, cu prilejul hramului Mănăstirii Oașa, “Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.