Skip to main content

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a binecuvântat așezământul social-filantropic al Parohiei Horia

Așezământul social-filantropic „Sfântul Gheorghe Pelerinul” al Parohiei Horia din județul Neamț a fost inaugurat, astăzi, după cinci ani de la punerea pietrei de temelie. Evenimentele au început cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți din parohiile învecinate, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea. Credincioșii s-au putut închina la un fragment din moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, dar și la icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, aflate în patrimoniul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”.În cuvântul de învățătură, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului le-a vorbit credincioșilor despre odihna pe care o putem dobândi în relație cu Dumnezeu.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane