Skip to main content

Campanie umanitară pentru o familie greu încercată din cartierul Noapteș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului continuă să desfășoare și în acest an diferite proiecte social-filantropice. De data acesta, atenția este îndreptată către problemele cu care se confruntă familiile cu venituri reduse din cuprinsul eparhiei. Arhiepiscopia a lansat recent o campanie umanitară pentru o familie cu 11 copii din cartierul Noapteș al municipiului Curtea de Argeș. Beneficiarii acestei acțiuni provin dintr-o familie greu încercată. Pe lângă lipsurile materiale, cea mai recentă suferință este legată de decesul mamei. Recent, coordonatorul Sectorului social-filantropic a identificat nevoile urgente ale familiei și a constatat că trebuie achiziționată o centrală termică pentru încălzirea locuinței. Arhiepiscopia a sprijinit familia cu peste 15.000 de lei, suma fiind folosită pentru achiziționarea și montarea centralei și a unui boiler.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.