Aflăm din Sf. Scriptură că” Dumnezeu nu ispitește pe nimeni”. De asemenea, aflăm că ispitele vin ” de la trup, lume și de la diavol”. Întrebarea vizează ispitele ce vin din partea oamenilor.
Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, noi fiind creați după chipul lui Dumnezeu și fiind chemați să luăm asemănarea cu Dumnezeu, nici noi nu trebuie să ispitim pe nimeni. A ispiti pe cineva poate să însemne: a l pune la încercare, a l denigra, a voi și a surpa cinstea lui, a l pune în încurcătură prin întrebări încuietoare, a face glume și râs pe seama lui în lipsă și mai ales pe față, a nesocoti pe față calitățile sale, a gândi una și a spune alta despre el, a l pune în inferioritate, a i nesocoti cinstea, a i pune nume rău ( poreclă), a l striga cu nume de poreclă, a l acuza de neștiință, și altele asemenea acestora și poate mai mari decât acestea. Persoana care ispitește nu este un om sincer, nu se preocupă de mântuirea sa ci este lipsit de sinceritate, fățarnic, plin de vicleșug și chiar de ură și lipsit de dragoste. Aceasta ne o arată Mântuitorul Iisus Hristos când zice:” ce Mă ispitiți, fățarnicilor?”, asociază ispitirea celuilalt cu fățărnicia, iar în altă Evanghelie zice:” neam desfrânat și viclean cere semn”, o lipsă de înfrânare de la gândurile rele și o viclenie stăpânește pe ispititor. Prorocul David zice:” pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul”, așază vicleșugul alături de ucidere, atât de cumplit e păcatul vicleniei ce ne îndeamnă la ispitire.
Că în orice păcat, marele păgubit este ispititorul, fiind cuprins de păcatele de care aminteam. Dimpotrivă, cel ispitit de multe ori iese învingător, dacă se luptă după legile jocului, cum zice Sf Apostol Pavel. Cel ce ispitește pe celălalt se face pe sine unealta diavolului, una din multele numiri ale vrăjmașului e și cea de ispititor. Cei care ispitesc pe alții în chip grabnic trebuie să se întoarcă de la astfel de practici, să se îmbrace în sinceritate și dreptate ca să fie iubiți de Dumnezeu.
În chip minunat, Dumnezeu întoarce ispitele în bine, spre folosul nostru fiind încununați atunci când omul se luptă cu ispitele și și pune nădejdea în Dumnezeu. Sf Antonie cel mare zice:” ridicați ispitele și niciun om nu se va mai mântui”. Nu există contradicție în Sf. Scriptură, în învățătura Bisericii; când rostim în Tatăl nostru:” și nu ne duce pe noi în ispită”, ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie asupra noastră ispite prea mari, peste puterile noastre. În lupta noastră cu ispitele, de mare ajutor ne sunt toate virtuțile dar și răbdarea întru care Mântuitorul Iisus Hristos ne a făgăduit chiar viața veșnică:” întru răbdarea voastră vă veți mântui sufletele voastre”.
Hristos a înviat! Ispita este un îndemn sau o momire la păcat. După cum ne învață Sf Scriptură, Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. Ispitele vin de la diavol, de la firea noastră cea căzută ( sămânța putrejunii este întru mine), și de la lume,, de la pilda cea rea a oamenilor celor răi din jurul nostru.
Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, totuși el îngăduie să fim ispitiți pentru folosul nostru, spre mântuire. Prin ispite se probează credința noastră, nădejdea, dragostea și atașamentul nostru față de Dumnezeu. Cel ispitit aleargă la ajutorul lui Dumnezeu. Ispitele sunt foarte folositoare, printre altele ele ne ajută să păzim mai cu atenție poruncile, ne ajută să distingem binele de rău, lucru foarte important pentru care noi suspinăm atât de mult. Ispitele ne ajută să distingem esența de aparențe, biruința în ispite devine pentru noi un motiv de încununare, ispita ne ajută să prețuim binele câștigat prin luptă și suferință. Ispitele ne ajută să ne smerim iar biruința în ispite ne îndeamnă să slăvim pe Dumnezeu, ajutorul nostru. Mai mult, ne ajută să nu ne temem atât de mult de ceasul morții, ca unii ce am purtat multe lupte în cursul vieții ( pr. Cleopa)
Nu toți oamenii sunt ispitiți la fel ci este mare deosebire între ele, după înțelepciunea cea de nespus a lui Dumnezeu. Cei mândri, cu cugetare trufașă au ispite mai grele, spre a se smeri, iar cei smeriți au ispite mai ușoare. Am citit în scrierile Pr. Cleopa că persoanele care spun rugăciunea Doamne Iisuse, nu au ispite.
Cu mare încredințare și curaj să fim și n timpul ispitelor, știind că ” Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu”. La aceasta ne îndeamnă și Sf. Isaac Sirul când zice:” ispitele vin asupra noastră ca spre deșteptare să fim gătiți”.
2 comentarii
Aflăm din Sf. Scriptură că” Dumnezeu nu ispitește pe nimeni”. De asemenea, aflăm că ispitele vin ” de la trup, lume și de la diavol”. Întrebarea vizează ispitele ce vin din partea oamenilor.
Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, noi fiind creați după chipul lui Dumnezeu și fiind chemați să luăm asemănarea cu Dumnezeu, nici noi nu trebuie să ispitim pe nimeni. A ispiti pe cineva poate să însemne: a l pune la încercare, a l denigra, a voi și a surpa cinstea lui, a l pune în încurcătură prin întrebări încuietoare, a face glume și râs pe seama lui în lipsă și mai ales pe față, a nesocoti pe față calitățile sale, a gândi una și a spune alta despre el, a l pune în inferioritate, a i nesocoti cinstea, a i pune nume rău ( poreclă), a l striga cu nume de poreclă, a l acuza de neștiință, și altele asemenea acestora și poate mai mari decât acestea. Persoana care ispitește nu este un om sincer, nu se preocupă de mântuirea sa ci este lipsit de sinceritate, fățarnic, plin de vicleșug și chiar de ură și lipsit de dragoste. Aceasta ne o arată Mântuitorul Iisus Hristos când zice:” ce Mă ispitiți, fățarnicilor?”, asociază ispitirea celuilalt cu fățărnicia, iar în altă Evanghelie zice:” neam desfrânat și viclean cere semn”, o lipsă de înfrânare de la gândurile rele și o viclenie stăpânește pe ispititor. Prorocul David zice:” pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul”, așază vicleșugul alături de ucidere, atât de cumplit e păcatul vicleniei ce ne îndeamnă la ispitire.
Că în orice păcat, marele păgubit este ispititorul, fiind cuprins de păcatele de care aminteam. Dimpotrivă, cel ispitit de multe ori iese învingător, dacă se luptă după legile jocului, cum zice Sf Apostol Pavel. Cel ce ispitește pe celălalt se face pe sine unealta diavolului, una din multele numiri ale vrăjmașului e și cea de ispititor. Cei care ispitesc pe alții în chip grabnic trebuie să se întoarcă de la astfel de practici, să se îmbrace în sinceritate și dreptate ca să fie iubiți de Dumnezeu.
În chip minunat, Dumnezeu întoarce ispitele în bine, spre folosul nostru fiind încununați atunci când omul se luptă cu ispitele și și pune nădejdea în Dumnezeu. Sf Antonie cel mare zice:” ridicați ispitele și niciun om nu se va mai mântui”. Nu există contradicție în Sf. Scriptură, în învățătura Bisericii; când rostim în Tatăl nostru:” și nu ne duce pe noi în ispită”, ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie asupra noastră ispite prea mari, peste puterile noastre. În lupta noastră cu ispitele, de mare ajutor ne sunt toate virtuțile dar și răbdarea întru care Mântuitorul Iisus Hristos ne a făgăduit chiar viața veșnică:” întru răbdarea voastră vă veți mântui sufletele voastre”.
Hristos a înviat! Ispita este un îndemn sau o momire la păcat. După cum ne învață Sf Scriptură, Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. Ispitele vin de la diavol, de la firea noastră cea căzută ( sămânța putrejunii este întru mine), și de la lume,, de la pilda cea rea a oamenilor celor răi din jurul nostru.
Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, totuși el îngăduie să fim ispitiți pentru folosul nostru, spre mântuire. Prin ispite se probează credința noastră, nădejdea, dragostea și atașamentul nostru față de Dumnezeu. Cel ispitit aleargă la ajutorul lui Dumnezeu. Ispitele sunt foarte folositoare, printre altele ele ne ajută să păzim mai cu atenție poruncile, ne ajută să distingem binele de rău, lucru foarte important pentru care noi suspinăm atât de mult. Ispitele ne ajută să distingem esența de aparențe, biruința în ispite devine pentru noi un motiv de încununare, ispita ne ajută să prețuim binele câștigat prin luptă și suferință. Ispitele ne ajută să ne smerim iar biruința în ispite ne îndeamnă să slăvim pe Dumnezeu, ajutorul nostru. Mai mult, ne ajută să nu ne temem atât de mult de ceasul morții, ca unii ce am purtat multe lupte în cursul vieții ( pr. Cleopa)
Nu toți oamenii sunt ispitiți la fel ci este mare deosebire între ele, după înțelepciunea cea de nespus a lui Dumnezeu. Cei mândri, cu cugetare trufașă au ispite mai grele, spre a se smeri, iar cei smeriți au ispite mai ușoare. Am citit în scrierile Pr. Cleopa că persoanele care spun rugăciunea Doamne Iisuse, nu au ispite.
Cu mare încredințare și curaj să fim și n timpul ispitelor, știind că ” Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu”. La aceasta ne îndeamnă și Sf. Isaac Sirul când zice:” ispitele vin asupra noastră ca spre deșteptare să fim gătiți”.