Skip to main content

Comuniunea Sfinților Maria Magdalena și Ioan de Rila, la hramul Mănăstirii Pantocrator

Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman, devine zilele acestea loc de pelerinaj pentru credincioșii din toată țara. Cu ocazia hramului așezământului monahal, închinat Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, mâine seară vor fi aduse din Bulgaria moaștele Sfântului Ioan de Rila. Începând cu ora 21:00, sfintele moaște vor fi așezate spre închinarea credincioșilor în baldachinul din curtea mănăstirii. În continuare, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, urmată de Paraclisul Sfintei Maria Magdalena și Sfânta Liturghie. Ierarhi, preoți și diaconi se vor ruga alături de credincioși și îi vor cinsti pe cei doi sfinți, Maria Magdalena și Ioan de Rila, printr-un program liturgic special. Zilnic de la ora 9:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar duminică, de la ora 19:00, în ajunul hramului, va fi săvârșită slujba privegherii. Mănăstirea Pantocrator o sărbătorește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena în fiecare an, atât în ziua sa de pomenire, în data de 22 iulie, cât și în Duminica a 3-a după Paști, alături de celelalte sfinte femei mironosițe.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.