Cum putem depăși suferința cauzată de o iubire neîmpărtășită?

Credinciosul sau credincioasa noastră a făcut unele greșeli, de aceea suferă și pătimește. În primul rând a călcat porunca legii noi, cea adusă de Mântuitorul Iisus Hristos, care zice:” să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta iar pe aproapele tău că pe tine însuți”. Deci, cel mai mult, cât poți de mult, fără margini, să iubești pe Dumnezeu; iar pentru iubirea aproapelui, chiar și mamă fiind, tată, fiu sau fiică sau orice om, acestei dragoste Dumnezeu i a pus hotar, de aici până aici, că pe tine însuți. Dar se pune întrebarea: eu pe mine însumi mă iubesc de vreme ce cu voia mea umblu în păcate și îmi pierd mântuirea? Deci, mă voi curăță de păcate și așa, cu vasul curățat, voi iubi pe alții și atunci voi cunoaște măsura dragostei. Credinciosul nostru iubește pe un om așa cum trebuia să l iubească pe Dumnezeu. Caută împărtășire în dragoste dar nu găsește pentru că o caută unde nu există. După cum a arătat și părintele, Dumnezeu este cel ce ne iubește mai înainte de a L iubi noi pe el, după cum arată Sf. Apostol Pavel:” căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nicio altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”. Într o altă ordine de idei vom zice că dragostea cea adevărată este cea după Dumnezeu în Hristos Iisus; iar așa numita dragoste care bântuie pe aici pe la noi pe pământ, om îndrăgostit de o altă persoană, aceasta este o patimă pentru că vine de la simțuri, nu de la Duhul lui Dumnezeu. Atragem atenția credinciosului nostru că persoana de care este îndrăgostit și care sigur este frumoasă, zveltă, zglobie, tânără, poate și avută, este bătrână pe care a văzut-o pe trecerea de pietoni, cu baston, șchioapă, cocoșată și cu fața zbârcită. Zice Vechiul Testament:” deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”, și iarăși zice:” în deșert se tulbură tot pământeanul”. Da! Putem depăși suferința cauzată de o iubire neîmpărtășită fugind de o astfel de iubire. Redăm aici pașii pe care credinciosul nostru poate să i facă:- mai întâi să mulțumească lui Dumnezeu că iubirea a fost neîmpărtășită și nu s a întâmplat să mai tragă și pe altul în păcat. – să se cerceteze pe sine dacă vrea cu adevărat să se depărteze de păcat, foarte importantă e voința proprie. Dumnezeu ne a lăsat liberi, nu trebuie să ne pierdem libertatea prin înrobirea de patimi. Suntem în legea nouă, se cere de la noi și curăția gândurilor, după cum zice Mântuitorul:” oricine se uită la femeie, poftind o, a și săvârșit preadesfrânare în inima sa”. – tot în primul rând, urgența Nr. 1 este să chemăm pe Dumnezeu în ajutor:” fără de Mine nu puteți face nimic”. ” Deșartă este izbăvirea de la om”, și iarăși:” nu vă încredeți în fiii oamenilor, în care nu este mântuire”. Deci, să se roage în gândul său, să participe activ la slujbele Bisericii. Cât de folositoare este și în acest caz rugăciunea Doamne Iisuse care, că o sabie cu două ascuțișuri, ucide tot păcatul. – să fugim de pricinele de păcătuire, e foarte important, să evităm acele locuri, persoane, împrejurări care ne pot trage la păcat. – să ne disciplinăm simțurile și imaginația. Să domnească în noi duhul lui Dumnezeu, nu simțurile și imaginația:” Duhul Tău cel bun să mă călăuzească la pământul dreptății”.
Poate credinciosul nostru vrea să se căsătorească. Nici în acest caz nu trebuie să fie „pierdut” în dragoste. Sunt mulți tineri, mulți oameni căsătoriți care sunt echilibrați, raționali, așezați, buni chivernisitori și ai celor duhovnicești și sufletești. Dorim credinciosului nostru credință puternică, dragoste adevărată și împărtășire din dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, dragoste care ” nu cade niciodată”.