Cum să mă raportez față de obiceiurile legate de înmormântare care diferă de la o zonă la alta?

În 3 moduri putem ajuta pe cei adormiți: liturghii, parastase și milostenii. Primul lucru pe care îl facem când cineva a trecut la cele veșnice, îl punem la Sfânta Liturghie de 40 de zile chiar din ziua în care a murit; în felul acesta putem să-l ajutăm cel mai mult.
Mortul a 3 a zi trebuie pus în groapă, foarte trebuie să luptăm pentru această înfăptuire. A 3 a zi sufletul se prezintă în fața Dreptului Judecător, este bine ca rugăciunile de înmormântare să fie făcute, și să beneficieze de milostivire din partea lui Dumnezeu.
Deși Mântuitorul a lăcrimat la mormântul lui Lazăr, totuși i a zis femeii văduve:” Nu plânge”. Nu are ce căuta la înmormântare plânsul mult, zgomotos, deznădăjduit, bocetele, plânsul de văzul oamenilor. Plânsul deznădăjduit îngreunează sufletul celui adormit. Zice Sf Apostol Pavel:” Să nu fim ca cei ce nu au nădejde”.
În unele comunități, se obișnuiește înmormântarea cu muzică (fanfară). Aici asistăm la râsu- plânsu. Suntem ființe raționale, cuvântătoare, avem grai, putem să ne rugăm cu cuvintele sau cu gândul, dar ajungem să suflăm într o bucată de fier, și aceea ruginită.
Se aruncă bani în groapă ca și cum i le dăm mortului de trebuință. Nici când ne naștem nu putem aduce ceva în lumea aceasta, după cum mărturisește Dreptul Iov:” gol m am născut”, și iarăși învederat este că nu putem scoate nimic din această lume materială. Acei bani se pot da la săraci și astfel devin ai celui adormit.
Rudeniile și cei apropiați aruncă o mână de țărână în groapă, adică în felul acesta să i ocolească pe ei moartea. Dar nu vedem noi oare de veacuri oameni murind? Și viața și moartea e în mâna lui Dumnezeu, nu este în mâna noastră.
Obiceiurile care nu sunt conforme cu învățătura Bisericii mai mult încurcă pe cel adormit, decât ajută. Multe se întâmplă din slava deșartă și din mândrie. Mântuitorul Iisus Hristos a zis:” slavă de la oameni nu primesc”. Nu caută Dumnezeu la mulțimea florilor, la numărul coroanelor. Fiecare înmormântare ar putea fi un unicat, după cum fiecare om este unic și are personalitatea sa. Nu numai că nu ne conformăm obiceiurilor din alte locuri, dar și în zona în care locuim vom adopta doar acele obiceiuri care sunt folositoare. Să ne amintim ce spune Prorocul David:” pre dătătorul cel de bunăvoie îl iubește Dumnezeu”. Pentru a fi iubiți de Dumnezeu, să facem milostenie din bună noastră voie, nu mânați de mândrie, de slavă deșartă, de obiceiuri, sau căutând laudă de la oameni. Obiceiurile cele bune, chiar și din alte zone le vom îmbrățișa, iar obiceiurile cele rele, chiar și din zona noastră suntem datori să le respingem.
Urmând nu tradițiilor și obiceiurilor ci Sfintei Tradiții și învățăturii Bisericii, așa vom cânta celui adormit:” veșnica lui pomenire”.