De ce este bine să ne spovedim?

Marturisesc cu credință faptul ca viața mea a început din clipa in care mi- am înfrânt toate temerile si am rupt legăturile care ma țineau departe de biserica. A fost un demers anevoios, cu foarte multe trairi contradictorii, cu mult freamat sufletesc, am dus o lupta istovitoare eu cu mine, am cautat inauntrul meu pentru a reusi sa constientizez importanta momentului, iar după întâlnirea tainica cu Dumnezeu- a început viața, am renăscut intr- o nesperata bucurie. De atunci Il caut si Il regăsesc de fiecare data pretutindeni, mai Frumos, mai Luminos, mai plin de iubire, iar eu…eu trăiesc… Si eu m- am ascuns intr- o credință șubredă, doar a mea, nemărturisită, pentru o perioada foarte lunga de timp si o înțeleg acum prin prisma temerii ( deoarece eram conștientă ca săvârșesc numeroase păcate) insa mândria nu îmi permitea sa ” las garda jos” ( așa percepeam eu mărturisirea in fata Lui Dumnezeu. Paradoxal este faptul ca dintotdeauna eu mi- am recunoscut greșelile si mi le- am asumat in fata oamenilor, nu am putut face asta si in fata Divinității…). In cazul meu duhovnicul a avut un rol hotărâtor, la indemnul acestuia mi- am pus problema ca este necesar sa ma mărturisesc, restul e harul cu care m- a acoperit, e molipsitor, e poveste… Urmărind tema emisiunii ma regăsesc in tot, suvoi de lacrimi îmi inunda chipul si nu pot decât sa spun: Slava Domnului ca S- a milostivit de mine si m- a readus la viață! Ce bine e sa fiu oaspetele Tau!…