În orașul aflat la poalele muntelui Pietricica, sărbătoarea a continuat astăzi cu Sfânta Liturghie. La hramul Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” din oraș, slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În timpul chinonicului, grupul „Floare de Colț” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” a interpretat pricesne, oferind la final credincioșilor flori de sânziene.