Duminica „Sfântului Grigorie Palama” a adus întărire duhovnicească și prilej de comuniune în rugăciune pentru credincioșii veniți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Aceștia s-au închinat la moaștele sfinților ocrotitori ai așezământului monahal și au participat la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cadrul slujbei, ierarhul a hitotonit un preot pe seama lăcașului de cult și un diacon, iar în cuvântul de învățătură a evidențiat caracteristicile prieteniei adevărate.