Se spune că educația ne face oameni și este cheia succesului pe care-l putem avea în viață. Educația este o construcție care se zidește încă de când ne naștem și se sfârșește poate când murim.
Așa că, pentru un copil, oricât de mic, educația este decisivă.
Cu acest gând, în urmă cu mai bine de 12 ani părintele Manuel Radu din Urlați – Prahova și-a început noua activitate în parohia în care slujea ca preot. Mai întâi oferind un sandwich elevilor care mergeau la școală cu stomacul gol, și a ajuns astăzi să coordoneze un întreg serviciu social prin intermediul căruia copiii ce provin din familii defavorizate să poată beneficia de hrană caldă, îmbrăcăminte, încălțăminte și ajutor la teme.
Cum a reușit? Cu sprijin în primul rând din interior, din partea familiei. Soția sa este inima acestui Centru, după cum chiar părintele o spune. Cei doi au continuat tot timpul să învețe și să se specializeze ca să poată ajuta … și au oferit primul exemplu de dărnicie, iar oamenii li s-au alăturat în această misiune.
Inaugurat în 2013, Centrul de zi pentru copii ”Sfântul Stelian” funcționează sub egida Fundației ”Bucuria Ajutorului” – filiala Urlați și a devenit unul dintre cele mai reprezentative așezăminte sociale din județ.
#PărinteleManuelRadu #Educația #CentrulDeZiPentruCopiiSfântulStelian #FundațiaBucuriaAjutorului #OameniiTimpului
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram