Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Muzica este un limbaj universal, iar cei ce o înțeleg se bucură de această sublimă cale de a comunica, de a se arăta lumii. Este și o cale pe care se învață foarte mult, iar drumul până la desăvârșire este o luptă și o muncă continuă. Și este nevoie de multă susținere din partea celor din jur. Născut într-o familie în care răsunau armonios cântece religioase, arii și coruri celebre din opere și operete, compozitorul Eugen Dan Drăgoi a început studiul viorii la 4 ani. Erudiția tatălui său, preotul Eugen Dan Drăgoi, remarcabila discreție și tactul pedagogic nativ în conlucrare cu smerenia mamei sale, au fost factori determinanți în formarea sa muzicală, după cum spune acesta. Eugen Dan Drăgoi a absolvit Seminarul „Sfântul Andrei” din Galați și Universitatea Națională de Muzică. În 2007 a obținut titlul de „Doctor Magna Cum Laude” în cadrul aceleași instituții. Activitatea în domeniul muzicii de teatru, musical și multimedia l-au provocat să abordeze aproape toate genurile muzicale.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram