Skip to main content

Hramul istoric al Mănăstirii Putna

Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, își sărbătorește mâine hramul istoric. Programul liturgic a început încă de sâmbătă, atunci când racla cu moaștele Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al mănăstirii a fost așezată spre binecuvântarea credincioșilor și pelerinilor în baldachinul din incinta mănăstirii. În această seară a fost săvârșită Slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost oficiat și Prohodul Adormirii Maicii Domnului. Mâine, în ziua hramului începând cu ora 8:30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, iar seara, slujba Privegherii la pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni și a sfinților ctitori ai Mănăstirii Putna. Miercuri vor fi oficiate Sfânta Liturghie și parastasul pentru ctitorii mănăstirii, iar la ora 19:30 racla va fi dusă înapoi în paraclisul mănăstirii. Evenimentele vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale așezământului monahal.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.