Biserica Schitului Stârciu din județul Sălaj este ridicată în apropierea locului cunoscut de săteni sub denumirea de „Fântâna Leacului” datorită faptului că, aici, există un izvor care își revarsă apele, anual, cu puţin timp înainte de praznicul Rusaliilor și care, după câteva săptămâni, seacă din nou. Pe locul acestui izvor, despre a cărui apă oamenii locului spun că are proprietăți benefice, a existat, între secolele XI-XIII, o mănăstire, cunoscută în istorie sub numele de Meseș. Din anul 2014, aici se înălță un schit, care astăzi și-a sărbătorit hramul.