Skip to main content

Întronizarea primului episcop ortodox român al Irlandei și Islandei

Preasfințitul Părinte Nectarie a fost întronizat, astăzi, în demnitatea de episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei. Ceremonia a avut loc la Biserica „Sfântul Gheorghe și Sfântul Columba” din Dublin, în prezența reprezentanților autorităților din România și Irlanda și a clericilor și credincioșilor din nou-înființata eparhie. Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de 12 ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. La final, Preasfințitul Părinte Atanasie, arhiepiscopul ales al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord, a citit gramata mitropolitană de recunoaștere și de prezentare a chiriarhului, iar Înaltpreasfințitul Părinte Iosif i-a oferit Preasfințitului Părinte Nectarie însemnele arhierești: mantia, crucea pectorală, engolpionul și cârja, și l-a așezat în tronul chiriarhal.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane