Invitat: Paula Popoiu, Director – Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București
Related posts:
Credința, cea mai mare bogăție a satului românesc
Ziua satului românesc
2019 – Anul omagial al satului românesc
Vernisajul expoziției „Mozaic etnic în lumea satului”
Concert dedicat Sfântului Apostol Andrei și satului românesc
Simpozion național de teologie dedicat satului românesc, la Palatul Patriarhiei
Simpozion național dedicat satului românesc la Muzeul „Astra”
Conferință pastoral-misionară de primăvară dedicată satului românesc
Criza satului românesc
„Redescoperirea satului românesc. Viața argeșenilor la sate”
Tradiții fără vârstă. Aduceri aminte din vatra satului românesc
„Lumea credinței”, lumea veștilor bune
Emisiuni recente
Un comentariu
Astăzi, spre marele regret a trecerii timpului, satul românesc pășește spre ultimul rit de trecere. Postliminalul transformă aceste așezări în muzee bântuite. Tradițiile, datinile au încetat ca manifestări într-un timp fiindual al amintirilor. Sunt conștient de faptul că va reveni, în istoria civilizației omenești, curentul ateismului ca putere mondială. Și m-am întrebat, la un moment dat, cum pot defini omul care nu vrea să creadă că există o putere superioară puterii materiei, care nu este văzută însă domină și dă energie puterii materiale. Aceasta este puterea ideii și am spus tot ceea ce aveam să spun. În lume, sunt oameni care se hrănesc din idei mărețe, trăiesc cu ele, unii le dăruiesc lumii sărăcite de idei, stăpânite doar de manifestări absurde ale existenței telurice, naive și îndărătnice. Acestea sunt ca un efect al dezvoltării într-un climat neprielnic evoluției. Toți aceia care nu au mai putut să se integreze comunității satului au plecat sau au fugit spre marea eliberare căzută a orașului. Aici, s-au pierdut în neștiut, în libertinism, în involuție. Orașul le-a distrus eul și i-a dezumanizat, i-a înstrăinat de tradițional, le-a oferit un egou cu frustrări, cu deziluzii. Când individul nu își mai găsește locul în societate, se dezumanizează, devine un instrument batjocorit al lumii, al celor care îi guvernează destinele, un manipulat. Unii tineri de la sate și-au părăsit locul, căutând o șansă a unei iluzii de viață peste hotarele țării. S-au întors, puțini, mult prea obosiți, vârsta își petrece timpul, și mult mai deznădăjduiți. Societatea este, întotdeauna, cauza deznădăjduirii oamenilor. Lumea satului știa să-și aleagă oamenii care să îi conducă bunul mers al vieții, erau fruntașii, gospodarii comunității cunoscuți din tată în fiu și recunoscuți ca oameni de vază în sat sau, mai bine spus, ”om de ispravă” care însemna mult pentru întreaga comunitate. Greșelile genetice, viciații erau ajutați să se integreze societății satului. Cei aleși nu își permiteau să facă altfel decât cum cerea tradiția bunului simț al lumii satului. Sigur, nu vreau să expun o fabulație a întâmplărilor, să susțin la un superlativ necuviincios faptul că lumea era lume. Oamenii se ridicau măiestriți și încercați de răul impus după căderile în neantul libertinismului ocazional al lumii.