Skip to main content

Mănăstirea Hurezi, din județul Vâlcea

„Nu voi intra în sălașul casei mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitare și repaos tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob”.
Acesta este crezul Sfântului Constantin Brâncoveanu, așa cum apare în pisania care se află deasupra ușii de la intrare în biserica mare a Mănăstirii Hurezi.

Astăzi, #pașiipelerinului au trecut pragul acestei mănăstiri fără pereche, așa cum o numea marele istoric Nicolae Iorga. Mănăstirea este una dintre cele mai frumoase, importante și iubite din țara noastră. Monument istoric, iar din anul 1993 la împlinirea a 300 de ani de la zidire, este inclusă și pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Editor imagine: pr. Ionuț Paragină-Vasile
Operatori: Nicu Stan, Mircea Constantinescu
Producător: arhid. Eugen Buchiu
Realizator: Mihai Păun

#MănăstireaHurezi #MănăstiriJudețulVâlcea #pelerinaj #unesco

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.