„Acolo unde Domnul a spus, omul a făcut”. Departe de lume, în pustia Munților Căpățânii, așezată într-un loc mirific, pe malul stâng al râului Cheia, se află una dintre cele mai izolate sihăstrii: Schitul Iezer.
Încă din primele secole ale creștinismului, în această zonă au trăiți sihaștrii care au căutat liniștea și singurătatea în peșteri și grote se poate în munte, pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu. Aceste locuri au atras nu doar călugări și maici, ci și haiduci, iar poveștile despre comori, lupte și tragedii au încărcat zona cu o aură misterioasă. Se mai vorbește și se mai caută și astăzi comorile haiducului Sava, care a fost căpitan de oaste, și a lui Barbu Craiovescu, care s-a călugărit cu numele de Pahomie.
Schitul Iezer, străjuit de păduri seculare și așezat într-o poieniță în cadrul Parcului Natural Buila-Vânturarița, este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din țara românească. Primii ctitori au fost Radu cel Mare și fiul său, Mircea cel Bătrân. Cu trecerea timpului, schitul s-a ruinat, dar a fost refăcut în anul 1558 de Mircea Vodă Ciobanul și Doamna Chiajna. După acel moment, aici s-a adăpostit o obște mare, cu peste 300 de monahi. Urmăriți o ediție #PașiiPelerinului
