Sfânta Treime este și hramul mănăstirii din localitatea Roșu, Republica Moldova. La sărbătoarea așezământului monahal au participat astăzi credincioși din împrejurimi, dar și pelerini din Maramureș.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre lucrarea Sfintei Treimi în viața credincioșilor.
Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roșu este primul așezământ monahal construit din cuprinsul reînființatei Mitropolii a Basarabiei.